Terapia Asistată de Animale

Odată cu evoluția științei, cercetătorii au descoperit rolul terapeutic pe care îl au animalele de companie în prezența oamenilor.
În 1992, un studiu australian, efectuat pe 6000 de câini, a arătat faptul că persoanele care au participat la experiment și-au echilibrat tensiunea arterială, în urma timpului petrecut alături de câini.

Terapia Asistată de Animale (TAA)

În prezent, Terapia Asistată de Animale (TAA) a devenit o ramură a medicinei complementare foarte utilizată pe plan internațional, beneficiarii fiind în general copii cu autism sau sindromul Down, pacienți cu boli cardiovasculare, bătrâni, persoane diagnosticate cu PTSD (sindromul de stres post traumatic), epilepsie, depresie sau alte probleme de natură psihiatrică etc.

Terapia este diferită de la caz la caz, în funcţie de nevoile unice ale fiecărui pacient, însă un lucru este comun oricărei ședințe de psihoterapie cu animale, și anume legătura care se creează între om și companionul său necuvântător, precum și starea de liniște și fericire dată de acesta. De exemplu, știai că sunetul dat de torsul unei pisicuțe (având o frecvență cuprinsă între 25 şi 150 de hertzi) poate ajuta la refacerea densităţii osoase şi a nivelului de energie a oamenilor? (Conform Scientific American)

Intervenția propriu-zisă cu animale poate avea loc în prezența unui psiholog, phsihoterapeut, logoped, conductor canin sau kinetoterapeut, iar animăluțele care contribute la procesul de vindecare pot fi: cai, pui de găină, porci, porci de Guineea, pisici, câini, pești, păsări etc. Este important de menționat faptul că bunăstarea animalului participant în ședințele de terapie este respectată în egală măsură cu cea a pacientului uman. Dacă animalele nu se simt bine sau în largul lor, acest lucru afectează deopotrivă starea pacientului, iar terapia nu ar mai avea niciun sens.

Cum te poate ajuta prezența unui animal de companie?

Indiferent cu ce animăluț alegi să interacționezi, vei simți conștient sau nu, o pace și o siguranță pe care nu o vei găsi niciodată în prezența unui om, ale cărui intenții și trăiri sunt imprevizibile și neclare. Un animal nu va avea niciodată intenții ascunse, nu va simți nevoia de răzbunare, nu te va judeca pentru trecutul tău, pentru felul în care arăți sau te percep alții. El îți va fi pur și simplu alături iubindu-te necondiționat și sincer. Fiecare specie este unică și te poate învăța lecții spirituale profunde. Pisicile te pot ajuta să îți îmbunătățești temperamentul și starea de calm în situații de stres, iepurii sunt recomandați adesea în cazul bătrânilor pentru îmbunătăţirea memoriei, prin asocierea cu viața la sat și depănarea de amintiri, câinii aduc energie și vitalitate, iar caii contribuie la devoltarea încrederii în sine.

“Anatole France spunea: Până nu vei iubi un animal, o parte din sufletul tău va rămâne mereu fără lumină.”

Uneori, vindecarea și iubirea necondiționată pot fi mai aproape decât crezi, iar cei mai buni doctori au lăbuțe sau cioc.

Biografie:

  1. https://www.hphhfoundation.org/blog/how-animal-therapy-can-help-with-ptsd
  2. https://www.hemopet.ro/terapia-cu-animale-de-companie-pentru-tratarea-afectiunilor/
  3. https://www.sfatulmedicului.ro/Terapii-complementare/zooterapia-animale-care-vindeca-oameni_7415
  4. https://www.bacp.co.uk/about-therapy/types-of-therapy/animal-assisted-therapy/
  5. https://www.descopera.ro/dnews/13833413-torsul-pisicii-are-efecte-terapeutice
Facebook
LinkedIn
WhatsApp