Spune NU Blănurilor
Spune NU Blănurilor

În weekendul 22-23 decembrie 2018, am desfășurat o acțiune de informare și conștientizare la nivel național în legătură cu suferința pe care industria blănurilor o provoacă animalelor, alături de activiști din patru orașe diferite – București, Iași, Târgu Jiu și Craiova.

Trecătorii au putut viziona videoclipuri ce expun practicile standard în fermele de blănuri din mai multe țări, primind totodată materiale informative și luând parte la discuții pe această temă.

Această acțiune a fost necesară în contextul unei inițiative mai ample la nivel internațional, și anume Fur Free Forever, ce urmărește interzicerea exploatării animalelor pentru blană în statele Europei de Sud-Est.

În România sunt ucise în fiecare an peste 240.000 de nurci și 13.000 de șinșile (chinchille), precum și multe alte animale purtătoare de blană, pentru aplicațiile de pe jachete, cizme sau ciucuri de căciuli, cât și pentru haine întregi de blană, căciuli și obiecte decorative.

Iubim câinii și pisicile și avem grijă de ele. Vulpile, nurcile, chinchillele, iepurii sunt mult diferite de ele? Nu când vine vorba de a-și prețui viața și libertatea!

În ziua de astăzi, avem alternative la îmbrăcămintea din blană și nu suntem forțați de frig să îmbrăcam trupurile animalelor. În România, însă, sunt peste 77 de ferme de blănuri unde animale precum cele pe care le le considerăm parte din familie sunt ținute în cuști sinistre și ucise prematur – prin lovire, gazare sau electrocutare – doar pentru că sunt acoperite cu blană.

Datorită cruzimii pe care o presupun, aceste afaceri sunt scoase în afara legii în majoritatea țărilor occidentale și astfel se mută înspre zona estică a Europei.

Doar o lege care să interzică exploatarea animalelor pentru blană ar putea pune capăt acestei suferințe, iar pentru a obține acest lucru, avem nevoie de o populație informată și conștientă, care nu plătește pentru cruzime.

Mulțumim tuturor voluntarilor participanți, mulțumim activiștilor de la Realitatea despre Animale și Asociația Veganilor din România pentru colaborare și vă așteptăm în viitor la acțiuni similare!

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *