Un protest simbolic în inima Europei
Pe 11 februarie, activiști de la 10 organizații europene de drepturile animalelor, inclusiv asociația românească Freedom and Respect for Every Earthling, s-au adunat în fața Parlamentului European pentru a cere o revizuire majoră a legislației privind bunăstarea animalelor, în urma eșecului Uniunii Europene de a-și respecta promisiunile.

Sub sloganul Don’t chicken out (ro: Nu cedați), organizațiile critică instituțiile Europene pentru că au cedat în fața presiunilor făcute de industria creșterii intensive a animalelor pentru hrană și solicită europarlamentarilor să susțină schimbarea în Parlament. Aceștia au simulat un vot pentru protecția animalelor din ferme, sub sloganul Don’t chicken out, însoțit de un apel la acțiune: Uncage the Animal Welfare Law (ro: Susțineți legile pentru bunăstarea animalelor).
Mai multe fotografii aici.
O promisiune nerespectată
Strategia From Farm to Fork (Ro: De la fermă la consumator) promitea, în 2020, o reformă majoră a legislației privind bunăstarea animalelor, inclusiv interzicerea cuștilor până în 2027.

Însă, sub presiunea lobby-ului zootehnic, doar o singură propunere—despre transportul animalelor—a fost introdusă în 2024, abandonând reformele esențiale legate de creștere, sacrificare și etichetarea produselor de origine animală. La ședința Parlamentului European Comisarul European pentru Bunăstarea Animalelor, Olivér Várhelyi, a recunoscut lacunele revizuirii, fără a oferi garanții pentru măsuri concrete.
Ce părere au europarlamentarii români?
În cadrul protestului simbolic organizat la Strasbourg, 26 de europarlamentari și-au exprimat sprijinul pentru revizuirea legislației privind bunăstarea animalelor, depunând un plic în urnă fictivă și discutând cu activiștii. Printre europarlamentarii prezenți la Parlamentul European, Nicu Ștefănuță și Vasile Dîncu s-au arătat deschiși la discuții și au oferit declarații referitoare la acest subiect.
“Respectul pentru animale nu trebuie să fie diferențial, respectul trebuie să fie total, trebuie să facă parte din filosofia noastră de viață.”
Vasile Dîncu
“Susțin revizia pentru bunăstarea animalelor pentru că orice ființă trebuie protejată, mai ales că la noi [în România] avem mari probleme cu transportul animalelor, cu animalele ținute în cuști și multe altele.”
Nicu Ștefănuță
O legislație depășită sau inexistentă
Legislația UE privind bunăstarea animalelor este învechită și incompletă. Unele practici continuă să fie tolerate în ciuda progreselor științifice, printre care:
● Creșterea intensivă în spații închise, care împiedică accesul la aer liber animalelor
● Selecția genetică bazată exclusiv pe productivitate, cauzând suferințe severe
● Omorârea în masă a puilor masculi în industria ouălor
● Mutilări dureroase, precum tăierea cozilor și castrarea purceilor fără anestezie sau tăierea ciocurilor la păsări
● Ținerea porcilor în cuști de gestație și fătare timp de jumătate din viața lor
● Densități extreme în fermele de pui, depășind 20 de păsări pe m² în Franța.
Multe specii sunt în continuare complet neprotejate de un cadru legal, inclusiv vacile, curcanii, iepurii și peștii.
Cifrele sunt grăitoare, conform unui sondaj realizat de Comisia Europeană:
📌 89% dintre europeni se opun creșterii animalelor în cuști,
📌 84% cred că bunăstarea animalelor ar trebui protejată mai bine în țara lor,
📌 90% consideră că practicile agricole ar trebui să respecte standarde etice minime
Europarlamentarii care susțin deja schimbarea legislativă
- Franța: Madjouline Sbai, Manon Aubry, Emma Fourreau, Marie Toussaint
- Danemarca: Rasmus Nordqvist
- România: Nicolae Stefanuță, Vasile Dîncu
- Olanda: Raquel García Hermida-van der Walle, Lukas Siepe,
- Portugalia: Catarina Martins
- Suedia: Pär Holmgren, Hanna Gedin, Jonas Sjöstedt, Alice Kuhnke
- Germania: Jutta Paulus, Rasmus Andresen, Elisabeth Grossmann, Manuela Ripa, Matthias Ecke, Hannes Heide
- Luxemburg: Tilly Metz
- Slovacia: Michal Wiezik
- Italia: Carolina Morace, Annalisa Corrado, Cristina Guarda
- Polonia: Joanna Scheuring-Wielgus